Deocamdată posibili pretendenţi sunt câţiva. Despre aceasta se spune în articolul publicat în ziarul „Ucrainska pravda”, întitulat „Sărbătoarea se apropie. Când în Ucraina va apare Biserica independentă”. Unele mijloace de informare în masă din Rusia au scris că în fruntea noii Biserici poate fi mitropolitul Viniţei şi Barului, Patriarhia Moscovei, Simeon, pe care îl protejează, chipurile, înseşi Preşedintele Petro Poroşenko.
În prezent nu se poate afirma cu precizie, dacă va fi ales actualul Patriarh al Kievului, Filaret. Unele mass-medii ruseşti au răspândit zvonuri că Ierarhii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Patriarhia Kievului, Filaret, şi al Bisericii Ortodoxe autocefale ucrainene, Makarie, au refuzat să-şi înainteze candidaturile la postul de conducător al noii Biserici. Însă dacă Filaret nu va fi ales în fruntea Bisericii ucrainene independente, se presupune, că acest post poate să-l ocupe mitropolitul Epifanii, considerat „mâna dreaptă” a lui Filaret, se menţionează în articol.
În caz că nu vor apărea unele circumstanţe majore, la Sinodul din 27-29 noiembrie Biserica Ucraineană va primi Tomosul. În paralel, va fi numit exarhul special al Preasfinţiei sale, care va fi delegat să desfăşoare Soborul unit în Ucraina. La acest Sobor, care, cel mai verosimil, va avea loc la Biserica sfânta Sofia din Kiev, va fi ales Ierarhul noii Biserici. După aceia el va fi invitat la Constantinopol pentru a participa la slujba comună cu Patriarhul Ecumenic, în timpul căreia îi va fi înmânat Tomosul.