Deputații europeni au cerut accelerarea aderării României și Bulgariei la Schengen

Deputații europeni au cerut accelerarea aderării României și Bulgariei la Schengen

 

Eurodeputaţii din Comisia Libertăţilor Civile din Parlamentul European au îndemnat statele membre ale Uniunii Europene să aprobe rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Ideea iniţială de aderare în două etape a fost respinsă de membrii Comisiei, aceştia optând pentru un act juridic unic, care să permită celor două ţări să devină rapid membre cu drepturi depline.Planul din două etape presupunea suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene şi ulterior la cele terestre. Сomisiareafirmă că România şi Bulgaria ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen şi respinde ideea aderării parţiale, a declarat europarlamentarul bulgar, Serghei Stanişev. Conform membrilor Comisiei, amânarea aderării României şi Bulgariei are consecinţe negative atât la nivelul celor două ţări, cât şi la nivelul Uniunii Europene. Proiectul a fost adoptat de LIBE cu 36 de voturi pentru, patru împotrivă şi o abţinere. Decizia finală va fi luată în luna decembrie.