Situația din Donbass: discuții la Consiliul de Securitate ONU

Situația din Donbass: discuții la Consiliul de Securitate ONU

 

 

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite organizează în seara acestei zile o dezbatere pe marginea situației din teritoriile ocupate ale Donbass-ului, aflate sub controlul separatiştilor proruşi.

 Reprezentantul Ucrainei la ONU, Oleg Nikolenko, a precizat că şedinţa va avea loc la inițiativa părţii ucrainene, în condiţiile în care, de la ultima reuniune pe această temă, situația din Donbass s-a agravat.Federația Rusă încalcă în mod regulat regimul de încetare a focului în Donbass, iar rebelii intenționează să organizeze aşa-numite alegeri în teritoriile ocupate. Ucraina și partenerii săi au afirmat în repetate rânduri că, dacă aceste aşa-numite alegeri vor avea loc, Rusia va încălca grav obligațiile care îi revin în temeiul acordurilor de la Minsk - a afirmat diplomatul ucrainean, adăugând că această situație necesită un răspuns urgent din partea Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, intenționăm să informăm comunitatea internațională cu privire la încălcările drepturilor omului în Crimeea, precum și la provocările rusești din Marea Azov, a mai declarat reprezentantul Ucrainei la ONU.