Ample manevre militare NATO după încheierea Războiului Rece

Ample manevre militare NATO după încheierea Războiului Rece

 

 

 

 

Aproximativ 50 mii de soldaţi, sprijiniţi de mijloace materiale considerabile, vor lansa în Norvegia cele mai ample manevre militare ale NATO de la încheierea Războiului Rece, o demonstraţie de forţă care irită Rusia.

Exerciţiul Trident Juncture 18, preconizat să se desfăşoare până la 7 noiembrie, vizează antrenarea Alianţei Nord-Atlantice pentru a interveni în salvarea unuia dintre membrii săi. Este vorba de „demonstrarea capacităţii de apărare a NATO împotriva oricărui adversar”, a afirmat amiralul american James Foggo, comandantul şef al exerciţiului. Dar Rusia apare involuntar în mintea tuturor, mai ales că a efectuat cele mai vaste manevre din istoria sa în septembrie în Extremul Orient, a mai spus oficialul. Preşedintele SUA, Donald Trump, a amplificat tensiunile, ameninţând să revină la o cursă a înarmărilor, la două zile după ce a anunţat intenţia Statelor Unite de a se retrage din Tratatul privind Forţele nucleare intermediare, încheiat în 1987 cu Rusia.