Reprezentantul Special al Ucrainei în cadrul negocierilor pentru reglementarea transnistreană Victor Krijanovski și Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatyșin, au avut o întâlnire cu Vicepremierul Republicii Moldova Cristina Lesnic.
Oficialii ucraineni au discutat cu vicepremierul moldav despre problematica reglementării diferendului transnistrean. Cristina Lisnic a evidențiat că subiectele majore de pe agenda negocierilor sunt asigurarea condițiilor necesare pentru buna funcționare a școlilor moldovenești cu predare în limba română din regiunea transnistreană, asigurarea liberii circulații între cele două maluri ale Nistrului, cooperarea în domeniul telecomunicațiilor și realizarea mecanismului privind accederea autovehiculelor din regiunea transnistreană cu numere neutre în traficul rutier internațional.Reprezentantul Special al Kievului a reiterat faptul că Ucraina susține suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.