Dacă aşa-zisele alegeri, prevăzute de autorităţile de ocupaţie pe teritoriile temporar ocupate din regiunile Doneţk şi Lugansk pe 11 noiembrie, vor avea totuşi loc, pentru aceasta trebuie să plătească Federaţia Rusă.
Despre aceasta a declarat adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale, Kosteantin Eliseev, în timpul audierilor în cadrul Comitetului pentru securitate şi apărare al Parlamentului European. În mod corespunzător – trebuie să fie sporite sancţiunile europene împotriva Rusiei. Numai printr-o politică coordonată, coeziunea UE, intensificarea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse vom putea opri încălcările flagrante ale legislaţiei internaţionale şi agresiunea împotriva ţării mele, a accentuat Eliseev. El a menţionat că lipsa unui răspuns sau a unui răspuns slab din partea partenerilor europeni la astfel de acţiuni ale Rusiei sporesc pofta agresorului.