Aceasta pentru a fi folosit în construirea Podului Crimeei peste strâmtoarea Kerci, proiectul care reprezintă simbolul agresiunii ruse asupra integrității teritoriale a Ucrainei. Din informațiile obținute de SBU, este vorba despre o rețea de intermediari care ar fi acoperit urmele exporturilor neautorizate către partea rusă, relatează agenția UNIAN. Producătorul ucrainean ar fi realizat operațiuni de minerit pe un perimetru deținut de un om de afaceri rus, după care ar fi vândut producția de pietrișcătre intermediarii unei companii rusești care este, de fapt, o subsidiară a uneia dintre firmele care au lucrat la ridicarea Podului Crimeei. „Agenții SBU au aflat de existența acestei companii în timp ce achiziționau produse de la furnizorii ucraineni. Un total de 25 de livrări de pietriș, însumând 28.000 de tone, au ajuns în Rusia”, se menționează într-un comunicat de presă al Serviciului de Securitate.