La Ministerulde Externe al Ucrainei a fost chemat împuternicitul cu afaceri al Ungariei în Ucraina, Laszlo Papp, cu scopul de a-i exprima protestul în legătură cu o serie de declaraţii neprieteneşti făcute la adresa Ucrainei.
Despre aceasta comunică serviciul de presă al departamentului pentru politica externă. A fost menţionat caracterul ostil al ultimelor declaraţii făcute de Primul Ministru al Ungariei, Viktor Orban, referitoare la aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei, care „în mare măsură sunt în disonanţă cu politica UE şi care, de fapt, reflectă atitudinea ţării-agresor”. Diplomatului ungar de asemenea i-a fost înmânată o notă cu cerinţa de a da explicaţii oficiale în legătură cu hotărârea guvernului Ungariei de a stabili funcţia de ministru împuternicit, care se va ocupa de dezvoltarea regiunii Transcarpatice şi programul de dezvoltare a grădiniţelor de copii în zona Carpaţilor, întrucât în sfera competenţei împuternicitului este inclusă o parte din teritoriul suveran al Ucrainei, se spune în comunicat.
Ministerul de Externe al Ucrainei a accentuat că acţiunile Ungariei constituie o mărturie a unui amestec direct în treburile interne ale Ucrainei. Amintim că mai înainte, Premierul Ungariei, Viktor Orban, a propus României să fie unite eforturile pentru creşterea economică în continuare şi întărirea capacităţii de apărare a ambelor ţări. Afară de aceasta, el a menţionat că numai acţionând împreună, pe baza respectului reciproc, putem dezvolta regiunea Carpaţilor.