Despre aceasta şeful statului a comunicat pe pagina sa de Facebook.
Calea pentru crearea şi funcţionarea Curţii Supreme Anticorupţie a fost deschisă, a accentuat Petro Poroşenko. Amintim că mai înainte şeful statului a declarat că va face tot posibilul pentru a fi creată Curtea Anticorupţie până la începerea campaniei electorale prezidenţiale. Încă la 12 iulie Rada Supremă a adoptat proiectul de lege „Cu privire la introducerea modificărilor la legea Ucrainei „Despre sistemul judiciar şi statutul judecătorilor” în legătură cu adoptarea legii cu privire la Curtea Supremă Anticorupţie, în care, în special, a precizat ordinea apelării la Curtea Anticorupţie.