Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a înaintat noi propuneri pentru Legea cu privire la introducerea amendamentelor la actele legislative referitoare la păstrarea pădurilor ucrainene și prevenirea transportării nelegale a lemnului brut.
Anterior, șeful statului a supus vetoului această lege. În textul propunerilor se menționează că aplicarea interdicțiilor pe un termen de 8 ani la transportarea materialului lemnos în afara teritoriului Ucrainei, în regim vamal de exportare a lemnului pentru foc, nu corespunde angajamentelor internaționale asumate de țara noastră, conform Protocolului de aderare a Ucrainei la Organizația Mondială a Comerțului. De asemenea, se menționează că interdicțiile nu se coordonează cu angajamentele Ucrainei în baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Anterior, Administrația Președintelui a declarat că Petro Poroșenko susține intensificarea responsabilității penale pentru contrabanda cu material lemnos, dar se pronunță împotriva schemelor care încalcă principiile Zonei de liber schimb cu Uniunea Europeană.