În ajunul actualului Summit NATO de la Bruxelles, președintele american Donald Trump și-a atenuat criticile la adresa Alianței, notează Ucrinform. Într-o serie de postări pe Twitter și comentarii pentru presă, Trump a sugerat că cele 29 de țări membre ale NATO ar trebui să „ramburseze” Statelor Unite cheltuielile pentru Alianță. Trump a declarat că „NATO ne-a tratat nedrept, dar cred că vom găsi un compromis... toate țările vor fi mulțumite”. Președintele american a mai spus că pe agenda sa pentru summitul NATO se află Marea Britanie și președintele rus Vladimir Putin, cu care se întâlnește pentru prima dată într-o discuție separată pe 16 iulie, la Helsinki. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, în ajunul deschiderii summitului Alianței că o creștere de până la 2% a cheltuielilor pentru apărare este necesară nu pentru a satisface așteptările Statelor Unite, ci, în primul rând, pentru asigurarea apărării şi securităţii în faţa amenințărilor în creştere. Stoltenberg a precizat că opt aliați vor mări anul acesta bugetul apărării la 2% din PIB, fiind vorba de Estonia, Grecia, Marea Britanie, Letonia, Lituania, Polonia, România și Statele Unite. El a recunoscut că s-au adâncit disensiunile între țările europene și America, dar a apreciat că NATO va continua să fie „piatra de temelie a securităţii transatlantice.