Consiliul UE a aprobat în cele din urmă, cel de-al patrulea program de asistență macrofinanciară pentru Ucraina, care acordă împrumuturi în valoare de 1 miliard de euro în cazul îndeplinirii de către Kiev a condiţiilor impuse de FMI, se spune în declaraţia publicată pe contul său de Twiter. Împotriva acestei decizii s-a pronunţat doar Ungaria. „Decizia de astăzi este recunoașterea progresului nostru pe calea reformei și a confirmării unității și solidarității cu Ucraina în combaterea provocărilor interne și externe”, a scris Președintele Ucrainei Petro Poroșenko pe pagina sa de Facebook, felicitând Consiliul UE cu adoptarea acestei decizii. Scopul alocării fondurilor de credit este de a acoperi decalajul financiar și de a sprijini stabilizarea economică și programul de reforme structurale. După cum s-a raportat, condițiile privind furnizarea asistenţei macrofinaciare vor fi stabilite într-un Memorandum de înțelegere între Ucraina și Comisia Europeană.Conform materialelor publicate, asistența macro-financiară va fi alocată pentru o perioadă de până la 15 ani. Aceasta va fi împărțită în două tranșe, valoarea lor fiind determinată mai târziu. Programul va funcționa timp de 2,5 ani de la intrarea în vigoare a memorandumului de înțelegere reciprocă cu Ucraina.