Moscova a făcut în ultimii ani investiții semnificative în arme moderne, inclusiv în arme nucleare”.
Despre aceasta a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu exclusiv pentru DW. Potrivit lui „Rusia este dispusă să folosească forța militară împotriva vecinilor săi. “Am văzut acest lucru în Georgia, îl vedem în Ucraina”, a subliniat secretarul general al NATO. În același timp, el a menţionat că „nu răspundem cu măsuri în oglindă la acțiunile Rusiei”. „Nu răspundem la un tanc al Rusiei cu un tanc al alianţei sau o rachetă pentru rachetă, armă nucleară la arma nucleară. Dar, desigur, dacă vom vedea o Rusie tot mai puternică, care investește în mod activ în arme moderne, trebuie să ne asigurăm că NATO se adaptează“, – a subliniat Stoltenberg. În același timp, NATO nu dorește un nou „război rece”, o nouă cursă a înarmărilor sau „izolarea Rusiei”. Rusia este vecinul nostru, iar acest lucru nu se va schimba. Prin urmare, la NATO este vorba despre găsirea unui echilibru, o combinație între apărare și dialog. Noi credem că fiind puternici și având la dispoziţie un factor de descurajare de încredere, putem susține un dialog politic cu Rusia, încercând să îmbunătățim relațiile noastre și să reducem tensiunea”, – a spus șeful Alianței.