În document este exprimată îngrijorarea în legătură cu agravarea situației din Donbass, precum și susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean, se arată într-un comunicat al misiunii permanente a Ucrainei pe lângă Națiunile Unite, citat de ”Evropeiska pravda”.
În declarație este exprimată profunda îngrijorare în legătură cu evenimentele recente, ce au cauzat agravarea situației din Donbass. În afară de aceasta, Consiliul de Securitate al ONU și-a reiterat susținerea totală pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. În rezoluție este amintită pentru prima dată situația umanitară. În document este salutată activitatea agențiilor ONU în direcția soluționării tragicei situații umanitare din Donbass. În declarație este accentuată necesitatea îndeplinirii rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în anul 2014 în legătură cu doborârea unui avion de pasageri de asupra teritoriului Ucrainei. Proiectul rezoluției a fost elaborat de către reprezentanții Franței și Germaniei.