Raportorul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind consecinţele umanitare ale războiului în Ucraina, Egidios Vareikis, a chemat să fie eliberat de urgenţă regizorul ucrainean, Oleg Senţov, condamnat în Rusia.
Domnul Senţov a fost arestat în Crimeea în anul 2014, şi condamnat de un tribunal militar la 20 de ani închisoare, a menţionat raportorul. Vareikis, de asemenea, a precizat că este îngrijorat de sănătatea lui Senţov, care a declarat greva foamei. Fac apel să fie eliberat de urgenţă din considerente umanitare, se spune în declaraţia lui Vareikis. Totodată raportorul a menţionat că Senţov este unul dintre cei 64 de deţinuţi ucraineni, care sunt traşi la răspundere din motive politice.