Despre aceasta a comunicat Preşedintele Consiliului Europei, Donald Tusk, după întâlnirea avută cu Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.
Despre desfăşurarea summit-ului Ucraina-UE în perioada verii au apărut informaţii mai înainte. Cei doi lideri au examinat procesul de implementare a reformelor în Ucraina. În special, a fost vorba despre crearea Curţii anti-corupţie, reformarea sistemului securităţii naţionale, îndeplinirea Acordului de asociere dintre Ucraina şi UE, precum şi despre căile sporirii ajutorului din partea Comunităţii Europene. Anterior, Petro Poroşenko, a declarat când anume aşteaptă crearea Curţii anti-corupţie şi obţinerea tranşei din partea FMI. Potrivit lui, această Curte poate apărea în Ucraina până la finele lunii mai. Şi numai după aceasta, în opinia preşedintelui, Fondul va acorda tranşa ordinară.