În timpul întâlnirii cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, când cei doi demnitari au făcut declaraţii comune pentru presă, şeful statului ucrainean a specificat: „Ştiţi pre bine poziţia mea principială că pentru asigurarea unui regim sigur de dezescaladare a conflictului din Donbas avem nevoie de pacificatori, care în prima etapă vor asigura liniştea pe linia de tampon, iar peste câteva săptămâni vor menţine pacea de-a lungul frontierei de stat a Ucrainei cu Federaţia Rusă”. Potrivit lui Petro Poroşenko, dacă partea ucraineană îşi retrage artileria cu calibrul mai mic de 100 mm, tancurile şi aruncătoarele de mine, apoi acolo trebuie să fie amplasate posturi permanente care îşi vor îndeplini eficient funcţiile, iată de ce prezenţa pacificatorilor este actuală. Liderul ucrainean a adăugat că activitatea Misiunii de monitorizare OSCE, care doar fixează încălcările şi părăseşte punctele fierbinţi, se deosebeşte mult de cea a pacificatorilor, care se pot afla acolo 24 de ore din 24. În caz că în Donbas va continua regimul de conciliere, există şanse mari că vor fi îndeplinite şi alte puncte din Acordurile de la Minsk, astfel, necesitatea introducerii contingentului pacificator în Ucraina va decade automat, a subliniat Preşedintele Petro Poroşenko.