Munițiile, ce sunt livrate din Rusia în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, de cele mai multe ori nu explodează și rămân pe pământ.
În momentul de față, șapte mii kilometri pătrați din teritoriile controlate de partea ucraineană și nouă mii – în teritoriile necontrolate de către guvernul de la Kiev, continuă să prezinte un pericol serios pentru viața și sănătatea oamenilor. Despre aceasta a informat șeful direcției securitate ecologică din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei, Maksym Komisarov. El a subliniat că, de cele mai multe ori, munițiile ce le sunt livrate rebelilor din Rusia sunt vechi și de aceea ele nu explodează, continuând să prezinte un pericol serios pentru cei din jur. De la începutul acțiunilor militare din Donbass, în rezultatul detonării obiectelor explozibile au murit două mii 558 de persoane civile, dintre ele 242 de copii. Potrivit Ministrului pe problemele teritoriilor temporar ocupate, Vadim Cernyș, cheltuielile pentru deminarea Donbass-ului pot să depășească suma de 800 milioane dolari. Anterior specialiștii prognozau că pentru deminarea Donbass-ului sunt necesari 10-15 ani și că acest proces o va costa pe Ucraina nu un singur miliard de dolari.