Părțile au discutat teme de actualitate privind relațiile bilaterale dintre Ucraina și România, subiecte legate de relațiile interparlamentare, precum și unele aspecte separate ale cooperării internaționale și regionale dintre cele două țări – potrivit unui comunicat al Ambasadei Ucrainei la București, scrie TOCpress. Totodată, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti a prezentat parlamentarului român informații cu privire la implementarea înțelegerilor convenite în cadrul vizitei comune a miniștrilor de externe din Ucraina și România în regiunea Cernăuți, la 11 ianuarie 2018, în special privind asigurarea drepturilor în domeniul educației pentru minoritățile naționale. Potrivit sursei citate, părțile au constatat un interes reciproc în activarea cooperării bilaterale atât în domeniul parlamentar, cât și în celelalte domenii, în special în cel economic și comercial.