Despre aceasta a informat ministrul ucrainean al Finanțelor, Oleksandr Daniliuk.
Guvernantul a salutat această decizie, calificând-o drept un pas important pentru susținerea reformelor din Ucraina și asigurarea stabilității financiare. Deocamdată nu se cunoaște suma pe care partenerii europeni intenționează s-o ofere Ucrainei. Comisia Europeană a încuviințat repartizarea a 24 milioane euro Ucrainei sub formă de ajutor umanitar. Mijloacele bănești respective sunt menite pentru susținerea cetățenilor, care au avut de suferit în urma acțiunilor militare din Donbass. Reprezentanții Comisiei Europene au subliniat că situația din Estul Ucrainei este aproape de o criză umanitară, iar asistența oferită persoanelor ce suferă de insuficiența mărfurilor vital necesare rămâne o prioritate pentru Uniunea Europeană. În afară de aceasta, Uniunea europeană conștientizează toate greutățile de care s-a ciocnit Ucraina în ultimii patru ani.