Reuniunea se va desfășura în luna iunie a anului curent în Canada.
Despre aceasta a declarat, într-un comentariu pentru agenția Ukrinform după tratativele purtate în SUA, Canada și Germania, ex-premierul lituanian, inițiatorul ”Planului Marshall”, Andrius Cubilius. Principalul în prezent este ca Ucraina să-și demonstreze capacitatea de a folosi așa-numiții ”bani vechi”, adică mijloacele financiare, alocate sau promise Ucrainei în ultimii ani de către instituțiile financiare internaționale cu autoritate, a subliniat Cubilius. Ex-premierul lituanian a amintit că este vorba de peste cinci miliarde dolari. Până în prezent Ucraina a folosit doar 1,6 din cele șapte miliarde dolari, alocate Kievului de către organismele financiare internaționale. Cubilius a subliniat că nu demult, la Vilnus, s-a desfășurat un seminar, în cadrul căreia ascultătorii au luat cunoștință de modul de gestionare a mijloacelor bănești oferite Lituaniei din exterior.