Senatorii americani cer aplicarea unor noi sancțiuni față de Rusia

Senatorii americani cer aplicarea unor noi sancțiuni față de Rusia

 

Un grup de senatori americani cu influență, care reprezintă Partidul Democrat, au chemat să fie aplicate noi sancțiuni împotriva figuranților din așa-numitul ”Raport Kremlin.

Apelul vine drept răspuns la refuzul administrației de la Casa Albă de a introduce noi sancțiuni împotriva Rusiei conform legii adoptate în vara anului trecut. În textul acestei rezoluții Rusia este învinuită de subminarea proceselor democratice în Ucraina, sprijinul oferit guvernului Siriei, precum și tentativele de a interveni în politica internă a SUA și a unor țări europene. Amintim că la data de 30 ianuarie, Ministerul Finanțelor al Statelor Unite a dat publicității așa-numitul ”Raport Kremlin”, în care au fost enumerate numele funcționarilor și oamenilor de afaceri apropiați președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin.