Aceasta din punctul de vedere al numărului de victime, potrivit unui raport publicat de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare. „Conflictul în curs de desfăşurare din estul Ucrainei este unul dintre cele mai grave din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Ca urmare, numărul victimelor continuă să crească. În decembrie 2017, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a înregistrat 39 de victime civile în urma conflictului (7 morţi şi 32 răniţi). Este vorba despre o creştere cu 56% faţă de luna noiembrie, când au fost ucişi 5 civili şi răniţi alţi 20. Numărul de victime în rândul civililor în luna decembrie este de asemenea cel mai ridicat din august 2017, când au fost ucise sau rănite 42 de persoane. Bombardamentele, incendiile, minele antipersonal, capcanele sau resturile explozive de război rămân principalele cauze ale deceselor în rândul civililor”, se arată în raportul ONU. Raportul mai precizează că „anul 2017 a fost unul dintre cei mai dezastruoşi în privinţa victimelor în rândul civililor”: 105 persoane au fost ucise şi alte 486 au fost rănite.