Recomandările Comisiei de la Veneţia privind articolul 7 din legea educaţiei din Ucraina vor fi implementate în legea cu privire la învăţământul mediu general.

 Recomandările Comisiei de la Veneţia privind articolul 7 din legea educaţiei din Ucraina vor fi implementate în legea cu privire la învăţământul mediu general.

 

   Despre aceasta a declarat Ministrul învăţământului şi ştiinţei al Ucrainei, Lilia Grinevici,  în timpul călătoriei de lucru în regiunea Cernăuţi. Am prezentat problemele respective la şedinţa Comisiei de la Veneţia. Comisia ne-a propus unele recomandări. Aceste recomandări vor fi implementate în textul legii privind învăţământul mediu general, care va fi înaintat la primăvară în Rada Supremă. Observaţii principiale pentru a schimba poziţia noastră nu există,  iar toate recomandările suntem în stare să le implementăm, păstrând toate posibilităţile pentru copii să înveţe în limba maternă, şi totodată să însuşească o parte din obiecte în limba ucraineană pentru a însuţi limba de stat, a spus doamna Grinevici. Ministrul a menţionat că  extinderea predării limbii de stat în instituţiile de învăţământ, unde se studiază în limbile minorităţilor naţionale, prevede  păstrarea studierii în limba maternă a minorităţilor naţionale, precum şi predarea unor obiecte aparte în limba naţională. De altfel, predarea în limba de stat va fi introdusă treptat, când copiii vor fi  pregătiţi pentru aceasta. În mod aprate, Lilia Grinevici a accentuat că Ucraina n-are angajamente să introducă schimbări în Legea privind învăţământul.