Ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a spus statul ucrainean va folosi armele letale furnizate de Statele Unite numai în scopuri defensive. Oficiali americani au anunțat săptămâna trecută că vor livra ucrainenilor arme letale, inclusiv proiectile anti-tanc. Forțele guvernamentale ucrainene se confruntă cu separatiștii sprijiniți de ruși în estul țării din 2014 într-un conflict soldat cu moartea a peste 10.000 de oameni. Rusia a criticat decizia americană, spunând că va alimenta conflictul. Miercuri la o conferință de presă la Kiev, șeful diplomației ucrainene a spus însă că armele americane au „scopuri pur defensive” și vor fi folosite numai dacă separatiștii provoacă forțele guvernamentale.