Premierul Ucrainei, Volodymyr Groisman, și omologul său moldovean, Pavel Filip, au convenit asupra semnării Acordurilor cu privire la liberalizarea transportului auto și aerian, până la sfârșitul anului curent.
Decizia a fost luată în cadrul întrevederii care a avut loc în marja lucrărilor „Tbilisi Belt and Road Forum 2017”. Surse din guvernul de la Kiev subliniază că cei doi șefi de govern au convenit și în privința majorării din anul viitor a cotelor pentru transportatorii internațional de mărfuri de la 43 până la 60 mii de autorizații. În același timp ei au convenit asupra majorării termenului de aflare a conducătorilor auto internaționali din Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei. Astfel, aceștia vor avea posibilitatea să se afle pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă mai mare de 90 de zile. Pavel Filip i-a mulțumit părții ucrainene pentru demararea controlului comun al frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean. Acest fapt, potrivit Premierului moldovean, a permis luarea unor decizii importante în soluționarea conflictului transnistrean, între care și semnarea unor protocoale dintre Chișinău și Tiraspol în domeniul educației, al telecomunicațiilor și al agriculturii. Premierii Ucrainei și Republicii Moldova au apreciat relansarea în octombrie curent a activității Comisiei comune de demarcare a frontierei de stat. Șefii de Guvern au convenit, de asemenea, să dinamizeze lucrările de coordonare a textului Acordului privind funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.