Membrii comitetului parlamentar pentru securitate națională din cadrul Radei Supreme a Ucrainei au decis să nu introducă în proiectul de lege ”Despre reintegrarea Donbass-ului” punctul ce prevede ruperea relațiilor diplomatice dintre Ucraina și Federația Rusă.
Despre aceasta a informat autorul inițiativei respective, deputatul din partea ”Blocului lui Petro Poroșenko”, Ivan Vinnyk. Potrivit parlamentarului, aceasta este o prerogativă a ramurii executive a puterii. Puterea executivă va recurge oricum la acest pas după intrarea în vigoare a Legii ”Despre deocuparea Donbass-ului”, deoarece în acest act normativ Rusiei îi este atribuit statutul de țară-agresor. Norma referitoare la ruperea relațiilor diplomatice cu Moscova și includerea acesteia în proiectul de lege prezidențial nu este susținută de șeful statului ucrainean, Petro Poroșenko.