Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 18 octombrie a.c., o convorbire prin telefon cu Președintele Ucrainei Petro Poroşenko, la solicitarea acestuia.

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 18 octombrie a.c., o convorbire prin telefon cu Președintele Ucrainei Petro Poroşenko, la solicitarea acestuia.

 

Principala temă de discuție a fost Legea Educației recent adoptată în Ucraina, informează Administrația Prezidențială. Președintele României a exprimat în termeni fermi nemulțumirea față de adoptarea Legii, care produce efecte negative asupra dreptului la educație în limba maternă al persoanelor aparținând minorităților din Ucraina, inclusiv cea română. Președintele Klaus Iohannis a arătat că, înainte de acest demers, ar fi trebuit să existe o consultare riguroasă cu reprezentanții minorităților naționale din Ucraina și cu statele vecine cu care acestea sunt înrudite. De asemenea, Președintele României a reiterat poziția părții române cu privire la faptul că Articolul 7 al Legii, așa cum este formulat în prezent, diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității române în ceea ce privește asigurarea învățământului în limba maternă. Președintele Klaus Iohannis a solicitat Președintelui Petro Poroşenko ca Ucraina să își respecte angajamentele asumate constant față de partea română privind respectarea normelor și standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Președintele României a atras atenția, totodată, că este important ca nivelul și calitatea învățământului în limba română să nu fie afectate de noile norme și a evidențiat că învățarea limbii oficiale a statului unde trăiesc minoritățile nu trebuie să fie realizată în detrimentul limbii materne a minorităților. Președintele Ucrainei a arătat că înțelege pe deplin preocupările părții române și a transmis angajamentul ferm al autorităților ucrainene pentru găsirea unei soluții la problemele create de adoptarea legii, astfel încât drepturile persoanelor aparținând minorității române de a învăța în limba lor maternă să nu fie afectate. Președintele ucrainean a asigurat, de asemenea, că Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la Legea Educației, care a fost solicitată recent de partea ucraineană, va fi respectată. Președintele Petro Poroşenko a reiterat, în acest context, invitația adresată Președintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina. Președintele României a subliniat că această vizită, care trebuia să aibă loc în luna octombrie și care a fost amânată de partea română ca urmare a situației create de adoptarea Legii Educației, va avea loc după remedierea problemelor provocate de actul normativ menționat.