Noul centru comun de antrenament al NATO și armatei georgiene, inaugurat în apropiere de Tbilisi, va ajuta acest stat să se apropie și mai mult de aderarea la Alianță, a indicat secretarul general al organizației nord-atlantice, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită de două zile în fosta republică sovietică.
„Inaugurarea centrului comun de antrenament și evaluare va reprezenta un pas semnificativ spre aprofundarea pe mai departe a cooperării noastre strânse”, a declarat Stoltenberg la Tbilisi. „Toate aceste eforturi ajută Georgia să se apropie de aspirațiile noastre de apartenență a sa la NATO”, a adăugat secretarul general al Alianței. Potrivit lui Stoltenberg, inaugurarea centrului, la o bază militară în afara capitalei Tbilisi, face parte dintr-un pachet de măsuri de întărire a capacităților defensive ale Georgiei, convenit la summitul din septembrie 2014. Cu același prilej, prim-ministrul georgian Irakli Garibashvili a subliniat că viitorul centru de antrenament „nu este îndreptat împotriva niciunei țări vecine”. „El va servi securității, păcii și stabilității în regiune”, a declarat el în fața presei. În cadrul centrului, personal NATO va oferi pregătire teoretică și practică soldaților și ofițerilor georgieni.