A fost redusă dependenţa statului ucrainean de surse străine de gaz şi cărbune

A fost redusă dependenţa statului ucrainean de surse străine de gaz şi cărbune

 

Ucraina, în următorii trei ani, poate face un salt economic, aşteptat de către cetăţenii ei, a comunicat Primul Ministru al Ucrainei, Volodymyr Groisman. 

Am înfruntat condiţii foarte complicate şi acum a început o creştere vizibilă a economiei. De două ori au fost majorate salariile minime, au început lucrările de reparare a drumurilor, au fost determinate priorităţile.  Următoarea etapă  este reforma pensiilor. A fost redusă dependenţa statului de surse străine de gaz şi cărbune, a sporit volumul de extragere a gazului propriu. Treptat obţinem o creştere, iar aceasta înseamnă stabilitatea grivnei, venituri stabile, şomajul în scădere. Şi aceasta se răsfrânge asupra dispoziţiei oamenilor, a specificat şeful executivului. Totodată, Premierul a menţionat că anii 2017-2020 pot deveni anii unui salt economic pentru Ucraina.