Fondul Monetar Internațional (FMI) așteaptă ca europenii să ia decizii legate de reducerea poverii datoriei Greciei înainte de a hotărî dacă va participa la noua susținere financiară a țării.
„Așteptăm să lucrăm cu autoritățile elene pentru a dezvolta programul de reforme mai detaliat și ca partenerii europeni ai Greciei să ia măsuri de reducere a poverii datoriei”, a declarat șefa misiunii Fondului la Atena, Delia Velculescu, într-un comunicat. Această declarație intervine în momentul în care parlamentul grec trebuie să aprobe un acord asupra noului plan de ajutorare de 85 de miliarde de euro, al treilea din 2010, în schimbul unor severe măsuri de austeritate. FMI, unul din principalii creditorii ai țării alături de europeni, a luat parte la discuțiile cu Atena, însă a făcut cunoscut că participarea sa financiară depinde, printre altele, de măsurile europenilor pentru a face datoria greacă sustenabilă.