Președintele Igor Dodon a anunțat marți seara că pregătește organizarea unui referendum național pentru sporirea împuternicirilor șefului statului, astfel încât să poată dizolva parlamentul pentru a fi organizate alegeri legislative anticipate, relatează Radio Chișinău. Într-o întâlnire cu presa, Dodon a declarat că împreună cu un grup de juriști a identificat modalitatea de a provoca alegeri anticipate în acest an. "Voi insista pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Spun acest lucru în premieră; împreună cu juriștii din aparatul președintelui am identificat practic calea juridică prin care în timpul apropiat vom iniția modificarea Constituției pentru a acorda președintelui țării dreptul de a dizolva parlamentul în alte cazuri decât cele două prevăzute de legislație. Cel mai probabil vom avea un referendum de extindere a împuternicirilor președintelui țării. “Stimați cetățeni, vă rog să-mi acordați acest drept. Nu va fi republică prezidențiala, pentru început vom modifica doar acest aspect. Deși cred că pentru Moldova e mai potrivită o republică prezidențială, e nevoie măcar ca această modificare să o facem”, le-a mai spus jurnaliștilor actualul Preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.