În timpul ședinței de luni a Consiliului de coordonare a liderilor fracțiunilor și președinților comitetelor parlamentare, șeful legislativului, Andrii Parubii, a comunicat că în Parlament a fost creat un grup de lucru, care va pregăti adresarea către Parlamentul European ca decizia privind regimul fără de vize să fie adoptată până la aniversarea începutului Euromaidanului.
După cum a relevat spekerul, Ucraina a îndeplinit toate cerințele care au fost puse în fața ei. Nici o altă țară, în afară de Ucraina, nu s-a confruntat cu atât de multe cerințe pentru a obține regimul fără de vize.
UNIAN a precizat că la 20 aprilie Comisia Europeană a propus Parlamentului European și Consiliului European să anuleze vizele pentru cetățenii ucraineni. La 26 septembrie Comitetul Parlamentului European pentru drepturile civile, justiției și afacerile interne a susținut raportul privind acordarea Ucrainei a regimului fără de vize și a oferit mandatul pentru începutul discuțiilor în instituțiile UE. La 23 octombrie Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat că UE va adopta hotărârea referitoare la aplicarea regimului fără de vize pentru Ucraina la Summit-ul Ucraina-UE din 24 noiembrie.