Potrivit corespondentului UNIAN în Federaţia Rusă, despre aceasta a declarat jurnaliştilor secretarul de presă al Preşedintelui rus, Dmitrii Peskov.
„Exprimăm regretul că partea ucraineană n-a obţinut nici un progres în cadrul Grupului Trilateral de Contact de la Minsk”, a spus Peskov. Răspunzând la întrebarea dacă refuzul Rusiei de a desfăşura întâlniri în formatul normandez, în contextul Summit-ului G20 din China, ar însemna lichidarea acestui teren de negocieri, Dmitrii Peskov a relevat că în planurile lui Vladimir Putin aceasta nu intră şi că liderul de la Kremlin va avea negocieri aparte cu Preşedintele Franţei, Francois Holland, şi cu Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel. „Formula de Normandia continuă să există, Acordurile de la Minsk nu au alternativă în ceea ce priveşte reglementarea situaţiei din Donbas. Dar de data aceasta Vladimir Putin nu va avea întâlniri în formatul de Normandia”, a relevat secretarul de presă al lui Putin, Dmitrii Peskov. După cum a comunicat anterior Agenţia UNIAN, la 10 august, Preşedintele Rusiei a declarat că ultimele evenimente din Crimeea, când Rusia a învinuit investigaţia ucraineană cică de pregătirea unor acte teroriste pe Peninsula Crimeeană, îl determină să nu participe la întâlniri în formula de Normandia, în cadrul Summit-ului G20 din China. La 24 august Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a menţionat că negocierile lui cu Preşedintele francez şi Cancelarul german insuflă speranţă că în viitorul apropiat formatul normandez va fi reanimat.