Modificările corespunzătoare la Codul despre alegeri a fost aprobat de către guvernul Moldovei.
Potrivit documentului, pentru desfăşurarea campanei electorale au fost prevăzute 2 luni, iar alegerile prezidenţiale vor avea loc la 30 octombrie anul curent. Mai înainte Curtea Constituţională a înaintat verdictul privind revenirea la procedura alegerilor preşedintelui de către întregul popor. Din anul 2000 până în anul 2009 preşedintele Moldovei era ales de către Parlamentul republicii. Mandatul actualului preşedinte al Moldovei, Nicolae Timofti, a expirat la 23 martie anul curent, însă, în corespundere cu Constituţia, el rămâne în postul de şef al statului până la depunerea jurământului de către noul preşedinte.