Ministerul de Externe al Ucrainei a adresat un mesaj de felicitare regizorului ucrainean, Oleg Senţov, cu prilejul jubileului de 40 de ani.

Ministerul de Externe al Ucrainei a adresat un mesaj de felicitare regizorului ucrainean, Oleg Senţov, cu prilejul jubileului de 40 de ani.

 

Diplomaţii ucraineni declară că vor continua lupta pentru eliberarea lui Oleg Senţov din închisoarea rusească.

Despre aceasta a comunicat pe contul său de Twitter, purtătorul de cuvânt al Ministerului Ucrainean de Externe, Marianna Beţa. „Îl felicităm pe Oleg Senţov cu ziua de naştere. Regretăm că acest deţinut politic ucrainean este nevoit să-şi întâmpine jubileul de 40 de ani în închisoarea rusească. Vom lupta în continuare pentru eliberarea lui”. Agenţia UNIAN aminteşte că Oleg Senţov a fost reţinut de către serviciile speciale ale Federaţiei Ruse în anul 2014, în Crimeea ocupată nelegitim de Moscova. Regizorul ucrainean, alături de alţi trei activişti ucraineni, a fost acuzat pe 20 de ani de închisoare în baza unor dosare false, fabricate de către partea rusă.