Ucraina și Republica Moldova vor fi unite în continuarea parcursului european

Ucraina și Republica Moldova vor fi unite în continuarea parcursului european

 

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a primit la Reședința de Stat, pe ex-Președinții Ucrainei, Leonid Kravciuk și Viktor Iușcenko, și pe ex-președinții Republicii Moldova, Mircea Snegur și Petru Lucinschi.

În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte ce țin de evoluțiile relațiilor moldo-ucrainene și de specificul situației regionale. De asemenea, s-a pus un accent deosebit pe necesitatea sincronizării acțiunilor celor două state în contextul noilor amenințări la adresa securității naționale și regionale, fiind trecute în revistă criza din estul Ucrainei și conflictul înghețat din stânga Nistrului, care au elemente comune în manifestările lor. Foștii președinți ucraineni au vorbit de provocările și costurile pe care le plătește Ucraina pentru libertate și pentru alegerea sa pro-occidentală. Înalții oaspeți au relevat continuarea parcursului european de către Republica Moldova și Ucraina drept singura cale de readucere a celor două state în zona stabilității și dezvoltării social-economice durabile. În context, Leonid Kravciuk a menționat că baza istorică solidă a celor două state constituie un element important în acest sens.