Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că nu trebuie să se aștepte nici o "schimbare" din partea Uniunii Europene în privința sancțiunilor împotriva Rusiei cu ocazia vizitei sale prevăzute în iunie la Sankt Petersburg, transmite AFP.
"Vizita mea la Sankt Petersburg, care are o dimensiune economică înainte de a avea o dimensiune politică, nu va fi ocazia pentru Uniunea Europeană de a anunța vreo schimbare a atitudinii noastră față de Rusia", a declarat la Paris el în cursul unei întâlniri cu Asociația presei prezidențiale franceze. "Nu voi schimba evaluarea generală a Uniunii Europene asupra acțiunilor domnului Putin", a subliniat Jean-Claude Juncker. El a reamintit că l-a "văzut în repetate rânduri pe Vladimir Putin pentru a-i spune că sancțiunile rămân cele care sunt atât timp, cât acordul de la Minsk (asupra păcii în Ucraina) nu va fi transpus în fapte". Președintele Comisiei Europene a observat că anunțul vizitei sale a "stârnit agitație în unele state membre" ale UE, menționând că nu există vreun motiv pentru asta. "Lista reprezentanților statelor membre ale Uniunii Europene care s-au deplasat în Rusia și, deci, la Moscova în ultimele luni este destul de impresionantă", a subliniat el, adăugând că în ce îl privește nu va merge în capitală. Jean-Claude Juncker va asista pe 16 iunie la un forum economic internațional la Sankt Petersburg, într-un context de tensiuni cu Rusia, supusă din anul 2014 unor sancțiuni din partea UE și Statelor Unite ale Americii, legate de conflictul ucrainean. UE trebuie să decidă la sfârșitul lunii iunie în legătură cu prelungirea acestor sancțiuni.