Șefa diplomației europene Federica Mogherini a afirmat că se așteaptă la o prelungire a sancțiunilor împotriva Rusiei, dintre care unele ajung la scadență în luna iulie, într-un interviu acordat cotidianului conservator german Die Welt.
„Aștept”, a răspuns Mogherini, întrebată dacă aceste sancțiuni decretate în urma conflictului din Ucraina ar putea fi prelungite. „Șefi de stat și de guvern au condiționat ridicarea sancțiunilor de transpunerea deplină în practică a acordurilor de la Minsk. Or, nu s-a ajuns la aceasta până acum”, a explicat șefa diplomației europene. UE a impus în vara anului 2014 sancțiuni economice severe Rusiei, fiind vizate mai multe companii din industria militară și bănci ruse, creditele și investițiile în sectorul petrolier. Acestea ajung la scadență la sfârșitul lunii iulie și o decizie cu privire la reînnoirea lor este de așteptat la sfârșitul lunii iunie, cu ocazia summitului european.