SUA îşi activizează eforturile împreună cu liderii Franţei şi Germaniei pentru îndeplinirea Acordurilor de la Minsk privind reglementarea conflictului din Estul Ucrainei.
Despre aceasta Viktoria Nuland a declarat într-o conferinţă de presă la Kiev, citată fiind de UNIAN. Potrivit ei, una dintre deciziile corespunzătoare au fost adoptate la Hanover, unde recent s-a aflat Preşedintele SUA, Barack Obama, care a negociat cu aliaţii săi europeni. Decizia prevede că SUA îşi vor activiza eforturile diplomatice împreună cu liderii din „Formula de Normandia”, pentru respectarea deplină a înţelegerilor de la Minsk privind Ucraina.