Premierul României, Dacian Cioloş, a afirmat că în timpul întâlnirii cu Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a simţit foarte clar dorinţa Ucrainei de a continua eforturile de conectare energetică cu reţelele româneşti de gaze şi electricitate, dar este nevoie ca să se implice în proiect companiile româneşti.
Am avut zilele trecute o întâlnire cu Preşedintele Poroşenko şi cu câţiva miniştri şi am înţeles şi simţit foarte clar dorinţa Ucrainei de a continua eforturile de conectare energetică cu reţeaua românească atât pentru gaze, cât şi pentru electricitate şi există din acest punct de vedere o dorinţă bilaterală de a căuta resurse pentru a realiza această conectare, stimulând şi companiile româneşti de electricitate să se implice în acest proiect, a anunţat premierul român în discursul susţinut la o conferinţă pe teme energetice. Amintim că săptămâna trecută Președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a făcut o vizită oficială la Bucureşti, având întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Dacian Cioloş.