După numărul de specialiști IT implicați în derularea unor proiecte internaționale din sfera tehnologiilor informaționale, Ucraina s-a clasat pe primul loc în Europa.
Publicația europeană de specialitate IT Outsoursing News a analizat numărul de programatori din statele europene, care sunt angajați ai diferitor companii de pe piața mondială a tehnologiilor informaționale. În momentul de față, potrivit IT Outsoursing News, circa 100 mii de specialiști IT din Ucraina participă la derularea proiectelor internaționale. Este de menționat că în anul 2012 numărul de specialiști IT din Ucraina implicați în astfel de proiecte era de circa 50 mii.