Statele Unite ale Americii au anunțat deblocarea sumei de 20 de milioane de dolari pentru a ajuta refugiații și migranții care au ajuns în Europa de anul trecut, a declaratsecretarul de stat adjunct american pentru management și resurse, Heather Higginbottom.
Aflată în vizită pe insula grecească Lesbos, principala poartă de acces spre Europa a migranților, Heather Higginbottom a subliniat că Statele Unite intenționează să se asigure că punerea în aplicare a acordului Uniunea Europeană-Turcia respectă dreptul de azil și garantează protecția refugiaților. Prin deblocarea noilor fonduri, suma totală consacrată de anul trecut de Washington crizei migranților ajunge la 43,6 milioane de dolari, a precizat ea. Din aceste noi fonduri, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați va primi 17,5 milioane de dolari pentru a oferi adăpost, hrană și protecție celor mai vulnerabili refugiați și migranți din Europa, inclusiv din Grecia, a precizat oficialul american. Restul de bani vor fi împărțiți între Federația Internațională a Crucii Roșii/Semilunii Roșii (2 milioane) și 500 mii de dolari vor merge la Fondul ONU pentru Populație.