Republica Cehă susține propunerea Comisiei Europene privind anularea regimului de vize pentru cetățenii ucraineni, a transmis Radio Praga.
„Aceasta nu prezintă pentru Cehia nici un pericol”, a declarat Premierul ceh, Boguslav Sobotka, iar Ministrul de Externe, Lubomir Zaoralek, din partea sa, a accentuat că, de asemenea, susține un astfel de pas. „Susținem tendința țărilor – fie Georgia, Ucraina sau Turcia – spre liberalizarea vizelor”, a accentuat șeful diplomației cehe. El a amintit că asemenea țări trebuie să îndeplinească în volum deplin toate cerințele tehnice. Secretarul de presă al Uniunii industriale și de transport din Republica Cehă, Milan Mostina, comentând situația a relevat că aceasta va deschide ușile pentru muncitorii ucraineni, care sunt întrebați la întreprinderile locale.