Obama: Ucraina este în focarul de interese al Rusiei

Obama: Ucraina este în focarul de interese al Rusiei

 

Președintele Statelor Unite s-a arătat realist în viziunea sa cu privire la soarta Ucrainei, după intervențiile brutale ale Rusiei, care a anexat Crimeea și a susținut o rebeliune sângeroasă în estul țării.

Liderul de la Casa Albă a explicat că Ucraina reprezintă un interes major de securitate pentru Rusia, dar nu și pentru SUA. "Adevărul e că Ucraina, care nu este o țară NATO, va fi vulnerabilă la dominația militară a Rusiei indiferent de ce am face noi", a spus Obama. Întrebat dacă poziția sa este realistă sau fatalistă, Obama a clarificat: "Este realistă". "Dar acesta este un exemplu unde trebuie să fim foarte clari în privința intereselor noastre și a ceea ce suntem dispuși să facem pentru a le apăra", a spus președintele SUA.