Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut părților aflate în conflict în Siria să nu parieze pe o soluție militară

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut părților aflate în conflict în Siria să nu parieze pe o soluție militară

El a calificat o astfel de logică drept dezastruoasă și a pledat pentru negocieri.

Într-un raport al Consiliului de Securitate - primul după o rezoluție a ONU în luna decembrie care aproba o foaie de parcurs definită de marile puteri la Viena - Ban Ki-moon a subliniat că a conta pe o victorie pe teren înseamnă o logică dezastruoasă.Acest lucru, explică el, a provocat deja moartea a mai mult de 250 mii de sirieni, cea mai gravă criză umanitară din timpurile noastre și crearea de adăposturi pentru organizații teroriste, cum ar fi gruparea Statul Islamic sau Frontul Al-Nosra.Dimpotrivă, este nevoie de ameliorare a accesului umanitar, reducerea violenței, combaterea terorismului și reluarea negocierilor de pace, întrerupte la începutul lunii februarie, a pledat el.Secretarul general al ONU a deplâns recenta reluare a activității militare în provincia Alep, într-o referire implicită la ofensiva regimului sirian, cu sprijinul aviației ruse, și la bombardamentele turce împotriva forțelor kurde.