Activizarea tirurilor de către insurgenţi asupra punctelor noastre de trecere şi control poate genera o catastrofă umanitară în Donbas

Activizarea tirurilor de către insurgenţi asupra punctelor noastre de trecere şi control poate genera o catastrofă umanitară în Donbas

  

 

Despre aceasta a spus purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale, Andrii Lysenko.

Cât priveşte punctele noastre de trecere şi control   ele sunt supuse tot mai des unor atacuri intensive. A fost închis punctul de control şi trecere Zaiţeve, există o mare probabilitate că va fi închis şi cel de la Mariinka, dacă nu vor înceta tirurile. Aceasta-i o premiză că în Donbas poate apărea o catastrofă umanitară, a spus Lysenko. El consideră că activizarea atacurilor este un plan paralel, pe care Rusia îl aplică în Siria. Din cauza bombardărilor populaţia de aici este nevoită să emigreze, să se îndrepte spre UE şi acolo să fie aţâţate alte probleme, a menţionat el. În orice caz partea ucraineană, prin intermediul observatorilor internaţionali, întreprinde măsuri pentru a influenţa asupra rebelilor, ca ei să reducă numărul tirurilor, iar în cel mai bun caz – să renunţe în genere la ele, a concluzionat Andrii Lysenko.