Germania: înăsprirea legislației în materie de azil

Germania: înăsprirea legislației în materie de azil

 

Guvernul federal german a aprobat miercuri un proiect de lege care introduce restricții la reîntregirea familiilor refugiaților și prevede examinarea în procedură accelerată a solicitărilor de azil, măsuri menite să reducă numărul migranților care sosesc în Germania.

Proiectul include înființarea unor centre speciale de primire la graniță, unde solicitările de azil ale persoanelor venite din țări considerate sigure vor fi analizate cu celeritate și de unde acestea ar putea fi expulzate în statele de proveniență. O altă prevedere este ca reîntregirea familiilor să fie amânată cu doi ani pentru refugiații care nu au automat drept de azil în virtutea acordurilor internaționale, dar care ar putea fi victime potențiale ale persecuțiilor la revenirea în țările lor. Aceste restricții fac parte dintr-o serie de măsuri preconizate de cancelarul Angela Merkel pentru a înăspri legislația în materie de azil, înaintea unor alegeri-cheie care vor avea loc luna viitoare în trei dintre landurile Germaniei.