Ministrul Apărării al SUA, Ashton Karter, a comunicat că proiectul Bugetului Pentagonului pe anul financiar 2016-2017 a fost elaborat cu luarea în considerare a celor cinci pericole de bază – Rusia, China, Coreea de Nord, Iranul şi aşa-numitul „Stat Islamic”.
Potrivit Agenţiei Reuters, Karter a specificat: „Trebuie să fim capabili, şi toţi să vadă această putere a noastră, de a răspunde demn la provocările agresorilor, pentru ca ei să se abţină de la acţiuni necumpătate sau să regrete mult că le-au iniţiat”. Potrivit Ministrului Apărării al SUA, Ashton Karter, autorităţile de la Washington intenţionează să majoreze cheltuielile pentru înarmarea modernă, drept răspuns la acţiunile Federaţiei Ruse în China. Şeful Pentagonului a amintit despre agresiunea rusească în Ucraina şi pretenţiile Chinei faţă de insulele litigioase din Marea Chinei de Sud. Astfel, Pentagonul cere pentru anul financiar 2016-2017 o finanţare de 582,7 miliarde dolari americani, între care cele mai multe mijloace vor fi cheltuite pentru elaborările ştiinţifico-tehnice – 71, 4 miliarde dolari. Peste 8 miliarde vor fi cheltuite pentru întărirea Flotei Submarine a SUA, circa 7,5 miliarde dolari – pentru lupta împotriva „Statului Islamic” şi 3,4 miliarde pentru sporirea prezenţei militare americane în Europa.