Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova 18,75 milioane de euro pentru proiecte de eficiență energetică și mediu prin Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu.
Uniunea Europeană a semnat, în luna decembrie 2015, trei acorduri de cofinanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a sprijini activitățile Fondului, iar plata primelor tranșe ale fondurilor va avea loc în scurt timp, informează MOLDPRES. Autoritățile publice locale vor putea implementa proiecte de eficiență energetică și mediu, precum izolare termică a clădirilor, măsuri de economisire a energiei, sisteme noi de încălzire, apeducte și canalizare.